Pescărușul Jonathan Livingston
Richard Bach

Richard Bach a scris o poveste pentru cei care îşi ascultă inima şi nu trăiesc numai după reguli, cei pentru care efortul desăvârşirii înseamnă o răsplată în sine. Ei ştiu că viaţa adevărată se găseşte dincolo de aparenţe, de aceea locul lor este alături de Jonathan, încercând să-şi depăşească limitele.

„Prin Pescăruşul Jonathan Livingston, Richard Bach a înfăptuit două lucruri. Mi-a dăruit Zborul. Mi-a redat tinereţea. Îi sunt recunoscător pentru amândouă." (Ray BRADBURY)

Zborul este esenţa unei păsări. Totuşi, pentru pescăruşii din stolul ce trăieşte pe malul stâncos al mării, plutirea a devenit doar un mijloc de a-ţi satisface nevoile primare. Nici unul, în afară de Jonathan, nu vrea să se ridice mai sus, să-şi atingă sau să-şi depăşească limitele. Însă pentru Jonathan zborul – măiestria picajului, vitezele ameţitoare şi înaltul cristalin al cerului – este un scop în sine, oferind răsplata nesperată a eliberării spiritului de trup, de spaţiu şi de timp. Iar această taină pe care vrea să le-o împărtăşească semenilor îi aduce lui Jonathan duşmani, dar şi mulţi discipoli, aflaţi în căutarea unui sens mai înalt al vieţii.

În 2013 Richard Bach a descoperit între manuscrisele lui de tinereţe o parte a patra a poveştii, pe care nu i-o trimisese editorului său în 1970. O întâmplare plină de miez, căci acest capitol final avertizează asupra schimbărilor primejdioase ce îi pândesc, cu trecerea timpului, pe adepţii unei discipline spirituale: aceasta se poate transforma în ritual mecanic, golit de sens, învăţăturile devin dogmă, iar libertatea deplină a căutării este ameninţată de intoleranţa celor cantonaţi în certitudini comode.